cea mai frumoasa varsta

a fost odata ca-n povesti o fetita fericita..se "juca" prin viata..traind-o

isi formase o lume roz in care traia linistita, impacata si fericita..in lumea ei toti oamenii erau buni si nu exista vrajba..chiar daca se mai intamplau mizerii (cate un dragon ratacit isi mai facea aparitia si in peisajul acela roz) se uitau foarte repede fara sa ramana vreun sambure de ura..totul se regenera si inflorea din nou cu o noua zi..eram cu adevarat pura si incapabila de a rani..oamenii se purtau diferit, mai ales cei apropiati..toti pareau mai buni si mai iubitori..acum parca se intampla fix contrariul..oamenii care te iubesc cel mai mult reusesc sa te raneasca cel mai tare..si viceversa..de ce s-a distrus acea lume?! vreau sa traiesc din nou in ea..

traiam cu impresia ca orice varsta din viata unui om este frumoasa in felul ei..nu mai pot spune acelasi lucru..sunt sigura ca cea mai frumoasa perioada a fost cea a copilariei..