Ego sapiens

Un proverb chinezesc spune ca oamenii se nasc infiniti, dar foarte putini dintre ei mor la fel. Cand te nasti esti esenta pura de adevar, dragoste si frumos. In primele noua luni din viata, nu trebuie sa faci absolut nimic...practic "esti facut". Dar intervine societatea in schema si-ti serveste rece, cu 2 cuburi de gheata, un ego, care este in esenta, un produs al civilizatiei. Ne nastem precum cerul deschis, insa, in scurt timp intram in tunelul ego-ului si nu mai iesim niciodata din el. Si devenim doctori, profesori, avocati, functionari, economisti, ingineri......si atat!

Peaceful awakeness

Walt Whitman:
"I must not be awake for everything looks to me
As it never did before,
Or else, I am awake for the first time,
And all that was before, was just a dream."

Rumi:
"Let the water settle;
You will see the moon and stars
Mirrored in your being."

And this is what I call love...

Nevoia de ceva sau cineva in asigurarea fericirii nu este o cale. Fiecare moment pe care-l petreci suparati, disperat, manios, trist, suferind din cauza comportamentului altei persoane este o clipa in care ai pierdut controlul. Este un moment in care ceea ce cred altii despre propria persoana devine mai important decat ceea ce crezi tu despre tine. Si-ti imbraci supararea in fel de fel de haine, recurgand la orice iti sta in putere sa-i faci pe ceilalti sa te placa. Si asta nu e solutie...

Iubim lumea pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce ne dorim sa fie. Si nu incercam sa "umblam" la ceea ce iubim, incercand sa schimbam continutul sau ambalajul. Doar iubim...ne umplem de dragoste si o trimitem in univers. Cei ce o accepta, bine....cei ce nu o fac, la fel de bine. Iubirea nu se impune, ci se ofera, fara a astepta o recompensa, sau ceva in schimbul ei.

The Love :)

Even after all this time
The Sun never says to the Earth
"You owe me!"

Look what happens
With a love like that
It lights the whole sky

Hafiz, 1300

Conspiratia ego-ului!

Numesc ego-ul ca fiind ambitie. Ni se cultiva cultul proprietatii de la primele jucarii primite. Suntem invatati sa avem grija de ele, intrucat sunt numai ale noastre. Ni se planteaza astfel conceptul : estii ceea ce detii. In adolescenta, societatea ne ajuta sa ne plantam o alta buruiana: reputatia. Astfel, adolescentul nelinistit devine ceea ce cred altii ca este. Odata cu trecerea in urmatoarea etapa a vietii, revenim la conceptul : esti ceea ce detii, insa mai adaugam unul : esti si ceea ce faci. Cultul carierei profesionale si cel al avutiei ocupa primele doua pozitii in scara de valori capitaliste ale omului zilelor noastre.

Traim intr-o piata libera, unde concurenta este fundament existential. Parintii se zbat sa ne dea la cele mai bune scoli, eventual in cele mai bune clase. Elevii model primesc premiul I, merg la olimpiade, iar pozele lor sunt agatate pe peretii de onoare ale scolilor si liceelor. La facultate, lucrurile nu se schimba cu nimic, studentii model primid burse si laude. Toate aceste mizerii hranesc ego-ul. Am ajuns sa traim pentru a fi cei mai buni. Un om fara ambitie este privit ca un om fara viitor.

Pana si in credinta conspiratia ego-ului si-a facut loc si a cultivat ideea de separatism. Traim cu impresia ca suntem separati de divinitate. Ni se cultiva ideea Dumnezeu-lui cu barba alba si nuia in mana, care ne priveste din ceruri si ne mai "articuleaza" cand gresim. O imagine de-a dreptul hilara, intrucat divinitatea nu este altceva decat dragoste. Fiecare dintre noi purtam in noi, o parte din divinitate. Spiritul inseamna Dumnezeu: dragoste, perfectiune, adevar si frumusete.

Interpretari....de filme

"Cu totii purtam in noi nostalgia paradisului pierdut si aspiram inconstient sau nu, spre starea perfecta si beatifica din care am descins"...un gand frumos lasat de Mircea Eliade.

Cred ca paradisul pierdut este inceputul vietii fiecaruia dintre noi. Acea frumusete perfecta..incapacitatea de a face rau. Bucuria fara margini... inutilitatea materiei...jocul continuu. Cand incepi sa cauti adanc in propria fiinta, inlaturand in primul rand teama, ajungi, incetul cu incetul, sa gasesti acel bebelus perfect, capabil doar sa iubeasca si sa aprecieze. Copilul acela cu parul balai fara ieri si fara maine, pentru care frumusetea inseamna adevar, iar adevarul este doar frumusete.

Drama "mai mult"-ului!

Observ o crestere a numarului de bolnavi care sufera de "mai mult". Acesti pacienti inregistreaza constant o lipsa profunda de multumire. Indiferent de calea urmata, pozitia avuta, relatiile intemeiate, banii din cont sau din portofel, situatia profesionala, tot timpul vor "mai mult". Nimic nu este suficient pentru ei. "Mai mult"-ul naste o atitudine plangacioasa, prapastioasa, tematoare, trista si frustranta. Daca nu sunt intr-o relatie, se tem de singuratate. Daca au pe cineva aproape, sa tem sa nu-si piarda dragostea. Bolnavii de "mai mult" isi fixeaza teluri de atins. Muncesc din greu ca sa-si atinga idealul, iar cand o fac, isi fixeaza imediat un altul. Poate pierd o clipa bucurandu-se de reusita, poate nu....